Alerg în cerc,lovindu-mă de colţuri
Mă învăluri în tăcerea ce-mi zgârie timpanele
Făcându-le să sângereze.
Mă uit în jur după tine
Caut să te apuc de mână
Şi te prind de picior.
"Mai stai?
Nu ştiu.Simte-mă şi voi fi acolo!"
18.04.2011
18 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Interesant blog:D
genial!..si daca imi permiti sa iti dau o replica din ceea ce am scris acum 10 minute:"ma prefac in liniste, iar toate tacerile mele sunt dialecte pt pielea ta...nu am nevoie de realitate cand verdele revolutioneaza"...:D
@be yourself : mersi frumos:D
@rimenati: revoluţionează-mi pielea,cu un verde crud,simte-mă-n celule şi doreşte-mă-n suflet!primăvara vine,iar cireşii inimii tale vor fi în floare!prinde-mi o stea în păr,aşteaptă-mă la malul mării,iar briza iţi va aduce mirosul verdelui crud!
imi machiez sensibilitatea in jungla emotiilor, si las sperantele sa inabuse masina timpului.
vechea bicicleta aduce amintiri:"hey, e primavara, draga mea. vis de aprilie".
imi fac un autoportret din niste vorbe cu pensula pe hartie si lucruri multe in suflet.
deasupra, sunt porumbei zburand, in timp ce-mi caut degetele de la mana stanga sa-mi aprind o tigara.
şi iau bicicleta veche.mă uit la ea,mă umplu de rugină,dar nu-mi pasă!
o vreau cu atâta ardoare,pentru că este singura mea legătură cu copilăria...
vreau să mă plimb pe aleile inocenţei,printre vise şi uriaşi.Îmi doresc să fur iar pantofii mamei,sau să mă machiez ca un arlechin,pentru că nu cunosc cum se face..
vreau să mă plimb printre visele de mai,printre stele şi suspine,printre jucării şi amintiri.
vreau să pot să arunc ţigarea şi să îmi spun iar:când voi fi mare,eu nu voi fuma! şi apoi,să o iau de mână pe bunica şi să o rog să-mi ia o bomboană...
dar calc strâmb,glezna mă doare,iar ţigarea îmi frige degetele...totul se termină curând,sunt ultimele zile de adolescenţă.în curând,facem douăzeci de ani..
mi-au plecat sentimentele ce stateau pe gardul inimii.
imi scot sufletul de la naftalina, il spal de noroiul acumulat in iarna ce-a trecut si-l scot la plimbare sa simta orasul.
in invalmaseala de afara, il opresc putin sa ignore aglomeratia si barfele obisnuite ale babutelor si sa adulmece mirosul puternic de cafea venit parca dintr-o epoca a tigarilor cubaneze.
pe acordul unui jazz grav, sufletu-mi serpuieste pe acoperisul inundat de lumina unui aprilie, atipic.
o dupa-amiaza care ii aminteste de diminetile racoroase si mahmure de vara, dupa serile imbibate de fum si cafele egiptene, pline de zambete.
o simfonie de culori si mirosuri, amestecate intr-un stil mai putin mozartian si mai mult profund si zglobiu in acelasi timp, ca intr-un anotimp de vivaldi.
se pare ca tacerea orasului vesnic treaz il linisteste...
Trimiteți un comentariu