-Tu esti cosmarul meu,visul meu,viata si moartea mea..
Doar la tine imi sta gandul,doar pe tine te doresc,gandeste-te la mine si la sufletul meu!
-Ti-am zis..tu nu vrei sa fi fericita.Stai si te agati de iluzii si de vise,stai si respiri pentru mine,in loc sa o faci pentru tine..Stii ca asa vei fi mereu sclava mea,mereu ma vei pune pe mine inainte ta...Straina mi-ai fost si straina imi vei fi..
-In ziua in care m-am nascut,m-am imbolnavit de moarte...O sa vina clipa in care ne vom desparti si totul va fi altfel...Realizezi ca finalul e aproape,chiar daca asta inseamna cativa zeci de ani,nu?
-Imi esti si vis si cosmar..Eu sunt tu si tu esti eu..Suntem doua fiinte,blestemate de mitul androginului...Mereu ne cautam,niciodata nu ne gasim..Suntem proiectiile unuia pe celalalt..In oglinda,ma uit si te vad pe tine...Peste tot,tot ce se intampla,imi indica faptul ca am dreptate,in privinta noastra...Nu pot cuceri ceva ce este foarte bine pazit.Pot incerca sa fac asta...Lasa-ma...Uita-ti intr-o seara oamenii stransi in jurul focului,lasa-mi o singura caramida nepazita si promit ca voi face tot posibilul sa urc in cetatea ta,fara sa imi simti prezenta..Promit sa fiu calaul tau bland,caci eu te iubesc si de mana mea vei muri..Nu pot accepta ca altcineva sa iti ucida inima..Lasa-ma pe mine...Si dupa,eu te voi urma..
-Iarta-ma..Te-am crezut atat de egoista,incat vroiam sa ucid eu,fericirea...Dar te voi lasa pe tine..Cu fata scaldata in lacrimi de sange,voi veni la tine,cu capul plecat...Ochii tai ma indeamna la pacat..Tu ma risipesti in patru zari,eu ma adun iar,ca sa te las sa ma risipesti iar...Esti doar un copil risipitor,te bucuri de mine,ca apoi sa ma lasi..
-Nu este asa..te risipesc,ca tot eu sa te adun..sa te las sa te aduni..Si sa vad clipa in care nu vei mai face asta.Atunci voi stii ca ceva s-a intamplat intre noi...Vreau sa evit si sa previn momentul asta..Vreau sa-l aman si sa-l ocolesc...
-Te cred,dar intelege-ma..Nu mi-as putea da viata pentru un suflet nomad...Nu as putea sa te ajut,sa te eliberez din cocon..Iti inteleg sufletul,dar totusi...Mi-e teama sa nu fii prea complicata,pentru mine..
-Ti-e frica?Ti-e teama ca te astept zi si noapte,cu fata lipita de marmura rece a ferestrei?Ca nasul mi se turteste,in dosul geamului aburit..Ca stau si ma uit pe campie,dupa tine,ca sec raurile ca sa-mi spuna unde iti e urma,ca cert vantul ca nu mi-a adus parfumul tau,sau ca urasc soarele ca nu iti lumineaza indeajuns calea,pentru a ajunge la mine?De astea iti e tie frica?Iti e frica,de ce forma poate avea fericirea,ca te vreau mult prea mult si ca te astept?Iti e frica de faptul ca intr-o zi,zidul tau se va prabusi si va lasa un suflet gol,dindaratul lui?Ca acel suflet va fi foarte timid si zgribulit si se va ghemotoci langa prima fiinta parsiva?Iti e teama de propria moarte?Sau de propria renastere?De ce te temi?
-Atunci asteapta-ma.E posibil sa ajungi batrana.Parul sa-ti fie nins,ochii incetosati..Dar cand voi ajunge langa tine,vei stii ca sufletul iti va fi iar cald..Pana atunci..nu vreau sa mai aud de tine,vreau sa fie bine..La inmormantarea ta nu voi veni...Nici cerul nu va plange...Nimeni nu-si va mai aminti de tine..
Sa stii ca pentru mine,ai fost si vei ramane totul.Imi e greu..
Dar...te iubesc
21.11.2010
