“Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva… Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut… Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini… Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos… Oamenii nu au timp să mai fie viteji… unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut… Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos… dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt… nici în reclame nu l-am prea auzit… foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare… Ai plecat şi nu m-ai lămurit…
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos… nişte case mici… iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic… mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el… şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri… Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol… Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor… Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos…
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos… Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos… că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta… M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători… Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare… nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm… e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici… Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele… Nu ai apucat… Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele… ?… Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil… m-ai lăsat cu ochii in soare… Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii… Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos…
Trebuia să plecăm împreună la drum… Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?… Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos… Şi tu nu eşti aici… Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă… Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine… îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte… şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine…
Ar fi trebuit să fii aici, laşule… să ne înveţi să luptăm… să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie… să ne povesteşti despre sacrificiu… Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos… ai plecat ca un laş, Făt Frumos… şi nu ne-ai învăţat nimic… Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos… O singură fată… Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult… Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie… Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume…
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine… Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos… Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi… Aşa aş fi fost sigur că ai existat… Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul… Te urăsc, Făt Frumos… Te urăsc!”
Vama
