Impulsivitatea este o traasatura de caracter,ce defineste majoritatea oamenilor.
Cand doi impulsivi se intalnesc, ies scantei.E ca in proverbul acela cu pietrele tari.
Dar acest lucru,nu e favorabil niciunuia dintre ei.La repezeala,pot fi spuse lucruri grele care mai tarziu isi pun intr-un fel amprenta, sau pot fi facute gesturi fara noima(gen violenta).
Macar unul din oameni sa renunte,pentru o clipa la propria mandrie si repezeala, si sa se ghideze dupa vorba 'ceea ca "dashteptu' cedeaza".In felul acesta, furia si impulsivitatea celuilalt se domolesc,relatia fiind salvata la timp.
Sunt impulsiva.Nu mereu.
Am momentele mele in care sunt incapatanata si nu accept niciun sfat sau nicio parere.Atunci,prefer sa ma inchid in mine si sa nu "trag cu rautati".Ulterior,dupa ce ma linistesc, judec iar, observand diferentele dintre clipele dominate de respectivele pusee de "dictatorism" si cele normale.
Stiu sa si las de la mine, dar doar cu persoanele care merita,chiar daca "mor cu dreptatea in mana".Dupa ce apele se mai linistesc, redeschid subiectul(daca e asa de important) di despicam firu-n patru.Dar,cand vine vorba de dreptate si persoane (sa zicem) neimportante, incerc sa le arat,cu ajutorul arsenalului de argumente,de partea cui sta 'porumbelul' disputat,pentru a fi sigura ca e acolo unde trebe':adica la mine.
Daca n-am dreptate, asta e, recunosc,ca doar nu-mi cade gura.
Exemplele de genul acesta,pot continua la nesfarsit,iesind din sfera generalitatii si intrand in cea a concretului.
Dar acum, ne limitam la atat.
Episoadele de felul acesta, vor mai urma.
Cu siguranta!
Pana atunci, incercati sa fiti oameni cu capul pe umeri,ca sa fiti siguri ca nimeeni nu va va da la intors;)
ps:mi-a placut imaginea.e un pusti impulsiv,violent,care s-a izolat pentru siguranta sa si a celorlalti
