Cândva...

-Ieşi afară!
-Adică mă alungi?
-NU.Ieşi doar,din sufletul meu şi din mintea mea!Mă doare!Nu mai vreau!

Şi cu mişcări lente,îşi făcea bagajul...Îşi strângea pozele cu ei...Strângea cadourile de la el,tot tot tot...

-Am plecat.Nu mă aştepta...
-Tu...Tu chiar pleci?
-Nu asta mi-ai cerut?Ştii că îţi fac pe plac.O să plec.Nu am habar pentru cât timp şi mai ales,dacă mă voi mai întoarce.Dar aşteaptă-mă.

Şi cu paşi dureroşi,îşi imprima mişcarea în zăpada proaspăt cernută.Se uita în urmă şi vedea sânge în zăpada albă.Se întreba cât timp o să persiste.Şi imediat,îi veneau răspunsurile în mine:ori până se va topi,ori până va ninge iar.
Până şi lupii sălbatici fugeau.Nu erau atraşi de mirosul sângelui ei,nu doreau să se înfrupte din ea.
Şi şi-a dat seama.Suferea de o iubire bolnavă.

Timpul a trecut.Totul se schimba.veşmântul copacilor,ţara,guvernarea,oamenii,totul...

-M-am întors.
-La mine?N-ai idee ce fericit mă faci!Mi-a fost dor de tine...awww
-Nu mai deborda de fericire.M-am întors,ca să las pozele şi amintirile noastre şi să le iau pe cele cu mine.M-am schimbat,am depaşit etapa 'noastră'.M-am regăsit.Am nevoie de mine,nu de tine sau de noi.
Îmi iau amintirile mele şi-am plecat.Fiecare etapă implică oameni noi.
Tu nu eşti din acela care poate face faţă trecerii timpului.
-Te rog,nu pleca!
-Şi eu te-am rugat atâtea.Şi nu ţi-a păsat.
-Măcar o noapte...te rog...
-Un sărut şi-am plecat.De dragul a ceea ce am însemnat cândva.

7.1.2011