Lorelei-citate

Dragostea apare la o fereastra,inainte de-a bate la usa.

-Ai sa ma ai langa tine?
-Mai intrebi?In dreapta,in stanga,inainte,inapoi.Tu esti zidul inflorit al captivitatii mele.
-Nu.Nu spune asa,il rugase Luli.Nu vreau sa fiu numele captivitatii tale.Nici tu al captivitatii mele.
-Nu?tresarise el.
-Sigur ca nu.Suntem doua libertati.Dragostea noastra nu e o umilinta,e o mandrie.Nu vreau sa te coplesesc ,sa-ti limitez viata numai la mine.N-as avea nicio bucurei sa am alaturi de mine un prizonier.Nu-ti cer decat dragostea ta.Aceea e a mea si numai a mea.N-o impart cu nimeni.Asa cum nici tu nu vei imparti cu nimeni dragostea mea.Dar dincolo de dragoste esti liber de a trai asa cum crezi.Dar fii alaturi de mine,asa cum ai fost si inainte de a ma cunoaste.

-Fericirea inlocuieste natural toate ticurile micilor agremente,le cauterizeaza definitiv.Nu-i nevoie de niciun efort.
-Da Nathan,dar saptamana nu-i facuta doar din duminici.
-Adica?
-Dupa duminica vine luni,marti....
-...si dupa sambata vine alta duminica.Fericirea, doamna Luli,desigur ca nu-i o permanenta.Dar si ea are saptamanile ei cu zile mici si zile mari.Totalitatea lor se numeste fericire.

-Luli,un tiran din dinastia Lacizilor isi construise o galera cu patru mii de vaslasi,una dintre cele mai vaste galere ale antichitatii.Inchipuie-ti opt mii de brate cu muschii contractati,frematand cu patru mii de vasle apa marii,pentru ca,pas cu pas,galera sa inainteze.Splendid nu?Si teribil.CAci nenorocitii,arsi de soare,uzi de sudoare in temnita de lemn incins,nu vedea alaturi decat un ochi de apa ingusta si sarata,prin gaura vaslei,iar in spatele lor vehgea omul cu biciul.Iar deasupra la prora,tiranul privea marea,racorindu-si fata in briza ei.Pana cand te-am cunoscut,viata mea a fost efortul celor patru mii de vaslasi din fundul galerei.De cand te am,Luli,sunt tiranul de la prora...
-Si eu?
-Tu esti marea si briza marii...


Totul ne desparte pe tine si pe mine:distanta,oamenii,viata si poate si destinul.Ti-aduci aminte?Ca sa-l cunoasca pe Cesar,Cleopatra insotita de un singur credincios,a trecut marea cu barca,infruntand-o,s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar,fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un top purtat pe umeri regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.Nu ma tem de zambetul tau.Deci nu ma tem de nimic.Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale:departarea.Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.privirea ta nu ma va gasi nicaieri.Amintirea ta nu are unde sa ma afle.Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.Sunt intre cele patru zari:raspantia lor.
Cu zece ani in urma ti-as fi spus "cu-cu" la fereastra.Dar sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei.Stii sa asculti?Auzi vantul la fereastra?Stii cei-i nostalgia?Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?Sunt pe acolo si intr-acolo,fara fiinta,o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.

Am visat azi-noapte un ses inflorit cu o carare la mijloc si o piatra mare la capat,o piatra neteda si alba,lucind in soare.M-am incercat in joaca sa dau la o parte.Apoi,infierbantata,cu mare greu,am ridicat-o din loc.Misunau gandacii si viermii subt piatra alba.Si ingrozita,m-am desteptat din somn.
Mi-e inima sura ca o minge de sare lucrata in ocne.Cine nu cunoaste truda si setea inchise intr-un bulgare de sare,sa stea la o parte.

Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi ca sa ajung pana la tine,as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate,dandu-ti ultima ei picatura.
De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pana la tine,cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele,aducandu-ti-o sa-i inchzi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea-si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusit pe subt ferestele casei tale,cum canta copii italieni pe strazile oraselor noastre,in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteraneeni.
Cant cu inima intinsa subt cer,ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum.Ascultati voi toti bucuria si durerea mea.

Ma numesc Lorelei.Legenda spune ca am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cantec,dar am trecut pe langa el cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre:numai ghimpi curbi care-au incununat odata fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului;cu el imi incing mijlocul si ma duc.