Geamul ţi l-am lăsat special deschis,poate mă vei striga iar,cândva..
Îmi e dor să te înveleşti cu trupul meu,să mă mângâi înainte de a adormi..
Ai lăsat un mare gol când te-ai hotărât să pleci..
Nu mi-ai spus unde..nu mi-ai spus cât timp...
M-ai lăsat pe covor,ca un animal înjunghiat..Nu ţi-a păsat că lipsa ta va naşte-n mine dureri nebănuite...
Nu ai luat în calcul sufletul meu...
Fără tine,nu însemn nimic..
M-ai lăsat în noapte,în frig..
M-ai abandonat...
Mi-e foame..vreau să muşc din tine..
Sunt sleită de puteri..
Şi cu toate astea,te aştept
Şi credincioasă ţie,te-am aşteptat..
Ca într-o zi,să mă trezesc lângă tine,cu tine,iar,în patul ce-l cunoşteai atât de bine..
Nu mai mi-e frig..
Nici nu vreau să te întreb pe unde ai pribegit..Miroşi a fum şi a durere..
Mi-e de-ajuns..
15 septembrie 2010
5 comentarii:
Câtă dorinţă reprimată. Ce faci? Te vindeci? Imi sta in minte o replica pe care a spus-o cineva in cenaclu (nu-i dau numele aici) "Caii sufletului meu s-au intors acasa".
merci fain.
da, prima poruncă face parte din decalogul lui Octavian P.
ai mei cai inca sunt pe pasuni necunoscute..dar da..incep usor usor..
macar ca incerc sa nu mai imi agit pietricelele si tot e ceva:)
Daaa, pietricele alea. Le cunoaştem:)) Caii tăi sunt slobozi şi aleargă ca nişte diperaşi cu limbile pe-afară!
moamaaaaa:))
şi dac-ai ştii ce slobozi sunt:->..şi ce sălbatici sunt>:)
nu poţi să-i călăreşti>:)
nici măcar să-i priveşti:
or să pască într-o zi..când or să le fie foame...
şi-atunci..pun eu şaua pe ei..
Trimiteți un comentariu