Vagabondaj.

Prima ploaie de toamnă care îi bate la geam...
Prima răscoală a sufletului..

Şi-orice iubire începe cu un vagabondaj pe străzile sufletului,prin ploi şi întrebări..

Şi-aşa este şi ea..
O fiinţă care pribegeşte printre vise..printre speranţe şi iluzii,în căutarea stelelor ce au căzut şi care trăiesc..

Şi ploaia îi e prietena buna,credincioasă.Ea nu trădează secrete,ea doar ascultă..
Şi mereu o protejează,când doreşte să plângă..Are grijă ca lacrimile să îi fie ascunse,de blânde mângâieri ale picăturilor reci..

Până şi vântul i se pare că o trădează..Că îi şopteşte vorbe dureroase..
Că îi face rău..Cum?Împărţindu-i sufletul în cele patru zări şi având grijă ca nici la răspântia lor,să nu se regăsească...

Poate doar marea să o înţeleagă..Doar ea a auzit atâtea poveşti,încât a devenit înţeleaptă.
Nu vrea sfaturi,nu vrea nimic.
Linişte şi libertate..

Din acel timp care se scurgea fara calendar si fara ceasornic,mai tarziu ii era greu sa-si aminteasca fapte si zile;ramanea rotunjit intr-un bloc de impresii inseparabile.Fusese un timp de dragoste,fara alta semnificatie.

Şi aşa şi ea..
Şi-a pierdut ceasul,dar inima ei a devenit un orologiu mult prea precis..

Iar sufletul ei a îngheţat,la momentele fericirii ei..
Al ei..

Nici nu observase că frunzele copacilor căzuseră..
Acum,era doar ea şi umbra ei

20 septembrie 2010